sâmbătă, 16 mai 2009

Experiente personale

Daca ati trait o experienta stranie sau evenimente ce au legatura cu paranormalul va rugam sa ne scrieti un comment la post-ul acesta . Cele mai interesante vor fii postate aici si desigur care par reale .

A haunting Serile 1 & 2

Puteti achizitiona online toate episoadele din A haunting serile 1 & 2 la pretul de numai 49.95$!
Sau episoadele separat cu 12-14$ fiecare!
CLICK HERE!

Demoni-mentionati si in Biblie!

Matei, cap. 8
28. Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.
29. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
30. Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.
31. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
32. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.

Luca, cap. 4
33. Iar în sinagogă era un om, având duh de demon necurat, şi a strigat cu glas tare:
34. Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.
35. Şi l-a certat Iisus, zicând: Taci şi ieşi din el. Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieşit din el, cu nimic vătămându-l.

luni, 11 mai 2009

A haunting! - o emisiune pt pasionatii de paranormal

"A Haunting" a început cu doua rubrici de durată aparte, "A Haunting in Connecticut" şi "A Haunting în Georgia" care au fost dezvoltate de către Allison Erkelens, care de asemenea a servit pe post de scriitor principal.Rubricile au fost produse de Tom Naughton şi Nicolas Valcour pentru "New Dominion Pictures".Bazat pe ratinguri puternice, "A Haunting" devine un serial de 1 ora pe Discovery Channel, produs de Larry Silverman.

A Haunting a acoperit câteva incidente,incluzând vânătorile tradiţionale,atacuri din partea demonilor,posesii şi viziuni secrete.Seriile acoperă incidente variate din locaţii aflate de-a lungul Statelor Unite al Americii, dar şi patru episoade care au fost fixate în Canada, Anglia, Irlanda şi Taiwan.Episoadele sunt de obicei "aşezate" în apartamente ,case, ferme,zone comerciale şi chiar regiuni întinse din afara casei.Cele mai multe episoade prezintă câteva întâmplări paranormale şi experiente care sunt acompaniate de comentarii din partea oricărui martor sau investigator.Conform lui Silverman, scriitorul show-lui caută poveşti şi apoi "filtrează" întâmplările cu destul conţinut substanţial.El a adăugat în plus că episoadele sunt strict bazate pe întâmplările victimelor.Oricum, Billy Bean, ale cărui experienţe reale din viaţa personală au fost caracterizate în episodul "House of the Dead", pretinde că producătorii show-lui au sporit cu greu întămplarea sa.

Episoadele ce s-au repetat des, sunt cele în care victimele vânătorii încep să facă incidente caracteristice, care treptat devin mai frecvente şi bizare.Refuzul este cel mai frecvent, la prima reacţie.Când situaţia escalează oricum, şi oricare justificare tradiţională posibilă este explorată, fiecare contactează un investigator paranormal,un preot sau un medium spiritual pentru ajutor.În unele cazuri, victimele au succes şi sunt capabile să rezolve problemele cu spiritele lumii de dincolo, în timp ce alte victime sunt forţate să-şi părăsească locuinţa.Anumite episoade au de asemenea comentarii din partea vestiţilor Ed şi Lorraine Warren, care actual au investigat câteva din cazurile "A Haunting".Episodul "The Dark Side" a fost dedicat în memoria lui Ed Warren care a intrat în tărâmul umbrelor în 2006.

Blogul "VERY SPOOKY SHIT" revine !

Dupa o perioada destul de lunga de inactivate , blogul "VERY SPOOKY SHIT" revine . Mai jos puteti citi un articol despre un cutremur care ar fi putut avea loc ieri (10 mai ) . Pe masura ce vom gasi vom mai posta informati .

Btw , azi o sa incerc sa fac un header oficial .

Autor : Kilmster

Cutremurul nu isi face inca aparitia (doamne ajuta)

O sa revin mai pe seara cu informatii

Nu va fi mai devreme de ora 21.00, dar nici mai tarziu de 22.30.
Pana acest moment nu s-a depasit acel prag critic.
O duminica placuta va doresc.


Urmatorul paragraf a fost extras de pe blogul d-lui Inginer Ion Istrate .
Aceasta perioada de avarie a trecut , dar in acel timp am vazut aceasta confirmare , care anunta c anu va fii nici un cutremur si anume :

Campul magnetic din Bisoca s-a redus. Numai campul electric din Bucuresti este perturbat. In toata zona , inclusiv Grecia si Turcia avem o seismicitate redusa. Pastram codul “portocaliu” cu toate ca avem aceasta “liniste” deoarece suntem inca in faza maxima a Lunii si ne apropiem de maximul efectului ei. Nu avem semnele unui seism important pentru urmatoarele ore.


(Institul de seismologie Aplicata ) .

Dupa asta , am citit pe un forum urmatoarul :

Dragi prieteni, prezicerea cutremurelor NU ESTE DIN PUNCT DE VEDERE TEHNOLOGIC POSIBILA!!! Seismul incepe la o adancime foarte mare si timpul in care unda se propagada de la epicentru, pana la suprafata este de 30 de secunde cel mult! Pe langa asta, nu ai cum sa urmareste miscarea placilor tectonice pentru ca ar trebui s-o faci DIN SPATIU cu un aparat care sa poata penetra oricefel de material si sa iti dea o imagine clara asupra miscarii. Iar acum argumentul cel mai important, MISCAREA PLACILOR ESTE FOARTE FOARTE LENTA!!!! Masa lor este mare si de aceea seismul! NU AI CUM SA URMARESTI O MISCARE ATAT DE LENTA, FIZIC NU AI CUM!!!!

IN CONCLUZIE PREZICEREA CUTREMURELOR ESTE ACELASI LUCRU CU GHICITUL IN BOABE DE CAFEA!!!!

(SCRIS DE UN USER DE PE FORUMUL INRING.RO)

Autor : Kilmster